Raluca Curelariu & Marcel Gheorghiță, Consilierii locali USR, își prezintă raportul la un an de mandat

0



 

 


Pe 27 octombrie 2020, cu mari emoții, am depus jurământul pentru a reprezenta botoșănenii în Consiliul Local Botoșani. Emoțiile reapar înaintea fiecărei ședințe pentru că ne-am propus, încă de când am făcut pasul spre politică, să facem tot ce ține de noi pentru a avea un oraș așa cum ni-l dorim toți. Mai mult, suntem perfect conștienți că așteptările voastre în ceea ce ne privește sunt la fel de mari ca și cele pe care le avem și noi.

Cel mai important lucru pe care l-am promis a fost să deschidem Consiliul Local pentru botoșăneni, să le explicăm ce decizii se iau și care sunt argumentele din spatele lor. Credem noi că, după 30 de ani, activitatea consilierilor și a primăriei este în sfârșit accesibilă tuturor, iar aici vom fi lipsiți de modestie și vom spune că am avut o contribuție majoră.

 


După 12 luni de mandat, venim în fața voastră pentru a vă prezenta realizările și nerealizările noastre, dar și planurile de viitor.

Suntem mulțumiți că am reușit:

Să asigurăm acces liber pe terenurile de sport ale școlilor începând cu 1 ianuarie 2022.

Să venim cu măsuri concrete de creștere a transparenței în ceea ce privește modul de cheltuire a banilor noștri

Să aducem îmbunătățiri condițiilor de modernizare a sistemului de iluminat public

Să determinăm schimbarea programului de lucru cu publicul la Taxe și impozite pentru a facilita accesul celor care lucrează în mediul privat

Să aducem îmbunătățiri regulamentului de parcări

Să venim cu măsuri de combatere a speculei cu locurile de veci

Să aducem îmbunătățiri regulamentului piețelor

Să venim cu măsuri concrete de fluidizare trafic (semafoare cu buton și oglinzi cerute în 42 de intersecții)

 


 

Să identificăm și să oprim o ilegalitate legată de concesionarea a 1200mp

Să determinăm o vizită mai puțin la Taxe și impozite pentru botoșăneni

Să fim perseverenți în rezolvarea problemelor

Să facilităm comunicărea dintre botoșăneni și autorități

Să generăm discuții constructive între partidele politice prezente în consiliul local

Uitându-ne la ce am realizat, ne gândim și la ce am fi putut face mai bine, dar și la obiectivele pe care încă nu le-am atins.

Eficientizarea zonei metropolitane este un obiectiv pe termen lung ce este mai greu de atins decât ne-am fi așteptat.

Comunicarea motivației din spatele deciziilor noastre este o lecție pe care trebuie să o învățăm.

Termenele prea lungi de implementare a soluțiilor sunt o problemă cu care ne confruntăm constant.

Audiențele ținute nu au avut un format care să atragă botoșănenii.

Am reușit să facem niște lucruri, am învățat cum putem face lucrurile mai bine și mai repede iar momentan lucrăm la noi proiecte:

 


 

Bugetare participativă – un proiect prin care botoșănenii să fie implicați în luarea deciziilor

Coșuri pentru colectare selectivă în toate sălile de clasă din școli – măsură prin care vrem să creștem gradul de colectare selectivă la nivelul municipiului

Bănci smart în zone aglomerate – pentru un oraș de secol XXI

Teren de baseball – pentru a încuraja performanța echipelor ce deja au câștigat campionatul național

Implementarea programărilor online la SPCLEP – pentru a elimina cozile de la ghișee

Recitind cele scrise și luând în calcul așteptările și planurile cu care am intrat în politică, putem spune că am reușit mai puține lucruri decât ne-am propus la momentul la care ne-am depus candidaturile. În același timp, admitem că am realizat totuși mai multe decât am crezut posibil în dimineața zilei de 28 septembrie 2020, atunci când am aflat că vom fi doar doi reprezentanți USR într-un deliberativ format din 23 de consilieri.

Puteți citi raportul detaliat accesând https://bit.ly/3CjMMoW

Vă mulțumim mult pentru tot suportul, pentru sugestiile voastre, pentru criticile voastre și pentru încrederea oferită.

 

Ai voștri consilieri locali,

Raluca Curelariu & Marcel Gheorghiță





Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *