Ședință de CL cu 40 de puncte pe ordinea de zi: Majorare tarif colectare gunoi, tichete pentru ochelari, burse școlare, investiții și renunțări la investiții

0



 


Azi, începând cu ora 10 va avea loc ședința ordinară a Consiliului Local al municipiului Botoșani.

Consilierul local Raluca Curelariu, USR Botoșani, le-a postat pe cele mai importante în grupul de Facebook Consiliul Local Botoșani: ”unele cu impact semnificativ pentru botoșăneni”: 

 • Acordarea de tichete valorice de 500 lei pentru ochelari pentru elevii provenind din familii cu venituri mici ( sub 800 lei/membru de familie)

• Aprobare cuantum și număr burse. IMPORTANT. Conform reglementărilor naționale, bursele vor crește în semestrul II după cum urmează: bursa de performanță de la 300 lei la 500 lei; bursa de merit de la 150 lei la 200 lei; bursa de studiu de la 130 lei la 150 lei; bursa de ajutor social de la 120 lei la 200 lei.

• Aprobare execuție bugetară – de menționat că până la 30 septembrie, primăria a cheltuit 130.715.000 lei pe cheltuieli de funcționare, 34.170.000 lei pe cheltuieli de personal și 14.773.000 lei pe cheltuieli de investiții

• Rectificare bugetară – se anulează finanțarea pentru mai multe obiecte de investiție. Menționăm o parte dintre acestea: reabilitare școala 3, documentatție lucrări de securitate la incendiu liceul Eminescu, audit energetic seminarul teologic, restaurarea monumentului de la muzeu, studiu risc detectare, alarmare incendiu sediul primăriei, registrul spațiilor verzi, amenajări locuri parcare (Primăverii, Kogălniceanu, Al. Școlii, str. Curcubeului, Piața 1 Decembrie) documentația reabilitare str. Grigore Antipa, documentație amenajare pistă bicicliști, documentație canalizare intersecție Împărat Traian cu Octav Onicescu. Se alocă 300.000 lei pentru închiriere instalații iluminat festiv.

 

 

• Majorare tarif colectare gunoi cu 31 de bani/lună/persoană și cu 12 lei/tonă pentru persoane juridice.

• Acord de principiu pentru achiziție teren în zona Barbu Lăzăreanu în vederea construirii unui teren de joacă. Suprafață 488 mp

• Exercitare drept preempțiune teren+clădire str. 1 Decembrie nr 81

• Exercitare drept preempțiune Casa Jean Goilav

• Mandat pentru numirea membrilor în CA la Nova Apa Serv

• Cedarea gratuit a unei suprafețe de teren de 15.000mp către Consliul Județean. Pe acest teren se află o parte din stația de epurare Răchiți iar momentan Consiiul Județean plătește concesiune pentru acest teren către municipiul Botoșani. Prin această cedare, municipiul Botoșani renunță la sumele încasate pentru concesiune și nu primește nimic la schimb.

• Aprobare solicitare finanțare prin Anghel Saligny a proiectelor de reabilitare și modernizare a străzilor Peco, Smârdan și Hatman Arbore

• Aprobare solicitare finanțare prin Anghel Saligny a proiectului de extindere canalizare în zona Lebăda – Curtești

SURSA: Raluca CURELARIU, consilier local USR Botoșani




Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *