Direct din Parlamentul European pentru tramvaiele de la Botoșani: ”Există soluții de prelungire a termenului de implementare. Soluții! La plural!”

0



 


Un consilier local a plecat să caute soluții pentru proiectul de zeci de milioane de euro de modernizare a sistemului public de transport electric din municipiul Botoșani direct la administrația Europeană.

Săptămâna trecută, la invitația europarlamentarului Vlad Botoș, consilierul local Raluca Curelariu, USR Botoșani, a fost în Parlamentul European unde a avut o întâlnire cu experți în fonduri europene, primari, consilieri locali/județeni și alți colegi implicați în administrația locală.

Alături de Curelariu, în Parlamentul European au fost mai mulți membri ai USR Botoșani.

 





”M-a interesat în mod special situația proiectului de reabilitare a căii de rulare a tramvaielor. Mi s-a confirmat ceea ce știam. Există soluții de prelungire a termenului de implementare. Atenție! Soluții! La plural! Avem mai multe pârghii prin care putem să obținem prelungirea perioadei de implementare astfel încât să avem timpul necesar atât pentru a face rost de bani cât și pentru lucrări de calitate. Înțeleg că domnul primar e dispus să renunțe la acest proiect, spunând peste tot de ce nu se poate face. Îl rog, ca înainte de a hotărî de la sine putere să renunțe la finanțare, să ne spună și cum se poate face dar și ce a făcut concret pentru a evita situația de a înapoia 180 milioane lei.

Înțeleg că ar trebui să venim cu 60 milioane lei finanțare proprie DAR întreb – scoaterea căilor de rulare, reabilitarea străzilor, viitoarele autobuze – astea cât ne vor costa și cine le plătește?

Când vorbim de viitorul transportului în comun din municipiu, trebuie să gândim pe termen lung, să găsim soluții, să batem la toate ușile la care e nevoie și nu să ne ascundem după sintagma „viața-i rea și lumea-i rea””, a declarat Raluca Curelariu.

 

Aceasta îi solicită primarului Cosmin Andrei soluții urgente pentru proiectul de modernizare a sistemului de transport cu tramvaiele.

 





Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *