Administrație Știri locale

Ministrul Budăi: ”Este o măsură excepțională, luată pentru a veni în sprijinul părinților și bunicilor noștri”

 



 


Botoșăneanul Marius Budăi, ministrul Muncii, a anunțat că pachetul social impus de PSD în coaliția politică, care susține Guvernul României, a fost implementat în totalitate!

După cele două Ordonanțe de urgență, care prevedeau majorări de alocații și pensii, dar și instituirea celei de a-13-a indemnizații pentru persoanele cu dizabilități, astăzi s-a aprobat și ultima Ordonanță din acest pachet, care se referă la ajutorul financiar acordat în luna ianuarie.

Astfel, toți beneficiarii sistemului public de pensii care au pensii mai mici sau egale cu 1.600 de lei vor avea în luna ianuarie 2022 venituri de 2.200 de lei.

 

 

 

”Este o măsură excepțională, luată pentru a veni în sprijinul părinților și bunicilor noștri în perioada de iarnă. Orice vârstnic care are pensia egală cu 1.000 de lei va primi în luna ianuarie a anului viitor un sprijin de 1.200 de lei, astfel încât, în luna ianuarie, va avea un venit de 2.200 de lei.

Pe același principiu se merge ca toți pensionarii din România care au pensie mai mică sau egală cu 1.600 de lei să aibă, în luna ianuarie, acel venit de 2.200 de lei, astfel încât se face gradual calculul și se implementează această măsură. Ajutorul financiar se va acorda luna viitoare din oficiu, odată cu drepturile de pensie. 2,45 milioane pensionari vor avea veniturile majorate până la 2.200 de lei în luna ianuarie”, a declarat ministrul Marius Budăi.