Știri locale

42 de pătuțuri moderne la Neonatologie, urmează un cooling neonatal cerebral. Federovici: ”Nu este un moft, ci o obligație”





Consiliul Județean Botoșani a alocat fonduri pentru dotarea secțiilor deficitare la aparatură ale Spitalului Județean Mavromati, iar Neonatologia este una dintre ele pentru că doar prin aparatură performantă pot fi salvate viațile bebelușilor prematuri.

 

”Din fondurile proprii ale Spitalului Județean s-au achiziționat 42 de pătuțuri moderne pentru Secția Neonatologie. De asemenea, după aprobarea bugetului vom achiziționa și un sistem de cooling neonatal mini-Oximetru cerebral, care ajută la salvarea bebelușilor care obțin o notă foarte mică la naștere și necesită manevre de reanimare. Vom continua asigurarea cofinanțării achiziționării de incubatoare performante, precum și celelalte programe și parteneriate pentru modernizarea Maternității. Nu este un moft, ci o obligație pe care ne-am asumat-o”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

 


 

Aceasta a precizat că împreună cu echipa de management a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”, condusă de managerul Doina Caba și medicul Carmen Zaboloteanu, șeful Secției Neonatologie, caută cele mai bune soluții pentru copii.

 

Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani deservește 80% din populația județului și asigură 90% din cazurile de urgență din județ. În 2020, la Maternitatea Botoșani s-au născut 2.469 de copii, din care 211 au fost prematuri. De la începutul anului și până la 1 noiembrie, numărul nașterilor înregistrate a fost 2.225, din care 197 au fost înainte de termen.

Totodată, în 2022 vor continua investițiile Consiliului Județean Botoșani în rezolvarea celor mai stringente probleme de pe secțiile Spitalului Județean.

Sursa foto: Pagina de Facebook Doina Federovici