Știri locale

Super-grădiniță din fonduri europene la Dorohoi. Primarul Alexandrescu a semnat contractul pentru construirea Grădiniței 3

Primăria Municipiului Dorohoi, prin domnul primar ing. Dorin Alexandrescu a semnat astăzi, 12 mai 2022, contractul de execuție lucrări pentru proiectul ”CONSTRUIRE GRADINIȚA NR. 3, MUNICIPIUL DOROHOI, JUDEȚUL BOTOȘANI” COD SMIS: 123811, depus în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale.

Noua grădiniță va cuprinde 4 săli de clasă, sală de mese, sală multifuncțională, vestiare, grupuri sanitare pentru fiecare clasă, spălătorie, având o suprafață construită de 1220 mp, un loc de joacă pentru copii cu suprafața de 100 mp și va deservi copiii care sunt înscriși la grădinița din incinta Școlii Gimnaziale Alexandru Ioan Cuza.

Prin implementarea acestui proiect se va asigura îmbunătăţirea accesului copiilor preşcolari la serviciile educaţionale, creşterea calității infrastructurii de educație, cât şi creşterea calităţii actului educaţional la standarde europene.

Contractul de lucrări a fost atribuit S.C. GAFCO S.R.L., fiind în valoare de 2.889.921,19 lei fără TVA.

Durata de execuție a lucrărilor aferente obiectivului de investiții ”CONSTRUIRE GRADINIȚA NR. 3, MUNICIPIUL DOROHOI, JUDEȚUL BOTOȘANI” COD SMIS: 123811 este de 16 luni de la data emiterii ordinului de începere.