FOTO ”Lucrările sunt spectaculoase”. Achiței a verificat calitatea lucrărilor la drumul Botoșani-Ștefănești

0



Senatorul Cristian Achiței, singurul specialist în drumuri din rândul parlamentarilor botoșăneni, a inspectat calitatea lucrărilor la drumul Botoșani-Ștefănești, șantier finanțat din fonduri europene.

 

Acesta a postat pe contul său de Facebook o galerie foto cu imagini și a detaliat stadiul lucrărilor la cele la cele mai importante zone de execuție de pe acest tronson de drum național extrem de important pentru economia județului Botoșani, fiind legătura dintre municipiul reședință de județ și Vama Stânca-Costești.

 

 

”INVESTIȚII PENTRU BOTOȘANI – LUCRĂM PESTE TOT!

Stadiul lucrărilor de modernizare a DN 29D Botoșani-Ștefănești – ALBUM FOTO (12 mai 2022)

Parcurgând, la sfârșitul săptămânii trecute, întreaga lungime a Drumului Național DN 29D Botoșani-Ștefănești, am remarcat progresele remarcabile înregistrate în acest început de an la lucrările de modernizare, o investiție extrem de importantă pentru județul nostru, pe care am susținut-o și promovat-o în calitate de parlamentar.

La toate cele trei viaducte prevăzute în proiect lucrările au avansat semnificativ. Astfel, la viaductele de la intrarea și ieșirea din Stăuceni constructorul a ajuns în faza montării grinzilor și a execuției dalelor de suprabetonare, lucrările arătând spectaculos. Viaductul de la Drislea are, la rândul lui, coloanele de fundare realizate, pe acestea începând să fie montate radierele de susținere a grinzilor.

A fost turnat primul strat de asfalt pe tronsoanele cuprinse între municipiul Botoșani-Stăuceni (până la primul viaduct), respectiv Victoria-Silișcani, până la Vânători. În prezent se lucrează la așternerea primului strat de asfalt pe sectorul Șoldănești-Drislea. În localitățile Stăuceni, Victoria, Silișcani, Drislea Veche, Trușești, Guranda au fost executate sau sunt în curs de execuție lucrări la rigolele carosabile și trotuarele de pe ambele părți ale drumului.

Lucrul la podețe și drenuri a fost finalizat pe cea mai mare parte a DN 29D, iar constructorul își concentrează eforturile în această perioadă pe construirea noilor poduri de la Talpa, Silișcani, Vânători și Drislea, respectiv pe reabilitarea podului peste râul Jijia de la Trușești.

În paralel, pe sectorul dintre Trușești și Ștefănești se fac lucrări la casetele de lărgire a suprafeței carosabile, inclusiv de stabilizare a patului drumului cu ciment acolo unde se impune acest lucru.

Personal, ca parlamentar de Botoșani și inginer de drumuri, sunt mulțumit de ritmul și calitatea lucrărilor executate pe Drumul Național DN 29D până la această dată. Continui să monitorizez această lucrare de investiții importantă pentru botoșăneni și să fac tot ce îmi stă în putință pentru ca proiectul să poată fi dus la bun sfârșit conform calendarului stabilit prin contract.

În acest context, am fost unul dintre cei care au susținut nevoia adoptării în regim de urgență a unui act normativ care să reglementeze modul de acoperire a cheltuielilor și costurilor suplimentare, rezultate ca urmare a majorării prețurilor materialelor de construcție și combustibilului. Salut emiterea de către Guvernul Nicolae Ciucă, la începutul acestei luni, a ordonanței de urgență care reglementează această problemă, asigurându-le astfel tuturor constructorilor susținerea financiară necesară pentru buna derulare a proiectelor de investiții realizate cu fonduri externe nerambursabile.

De asemenea, la mijlocul lunii februarie, i-am adresat o interpelare ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, solicitându-i adoptarea cât mai rapidă a unei soluții pentru modernizarea segmentului de 3,3 kilometri din Drumul Național DN 29D, din zona Vânători-Șoldănești, care nu a fost inclus în proiectul de modernizare. În răspunsul ministrului, am primit asigurări că a fost elaborată expertiza tehnică pentru acest tronson, iar aceasta urmează să fie supusă avizării Consiliului Tehnico-Economic al DRDP Iași. Ulterior, ”se va întocmi nota de fundamentare pentru aprobarea necesității și oportunității introducerii serviciilor de proiectare în lista obiectivelor de investiții cu finanțare de la bugetul de stat pe anul 2022”, conform răspunsului ministrului”

Senator Cristian ACHIȚEI, PNL Botoșani

 



Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *