Știri locale

VIDEO Centrul de transfuzii și Round Table 20 au serbat Ziua Mondială a Donatorului de Sânge. Remus Dulgheru a donat sânge



 

Centrul de transfuzii sangvine și Round Table 20 Botoșani au serbat împreună Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, data de 14 iunie.

Mai mulți membri ai Round Table 20 au donat sânge, asociația a oferit donatorilor de sânge tricouri și pixuri dedicate Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, iar Centrul de transfuzii a oferit diplome colaboratorilor alături de activista civică Alexandra Gîtman.

Răzvan Rotaru de la APP, Doina Federovici, președintele PSD Botoșani și al Consiliului Județean, tinerii din PNL Botoșani, s-au implicat astăzi în organizarea Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge și este pentru prima dată când această temă strânge în jurul său la Botoșani atâția factori de decizie.

Remus Dulgheru, președintele Round Table 20 și director al RAR Botoșani, a donat sânge pentru prima oară și a spus că va încerca să facă asta la fiecare trei luni. De asemenea, și Mircea Magdalena, city-managerul Primăriei municipiului Botoșani, a donat sânge astăzi.

”25 de donatori până la ora asta, puțin peste medie, dar s-au prezentat mai mulți care vor reveni. Astăzi este o zi festivă și pentru noi datorită sprijinului CJ și a sponsorilor”, a declarat medicul Parascheva Temneanu, șefa Centrului de transfuzii.