Comuna Nicșeni primește 23,5 milioane lei prin Anghel Saligny pentru apă-canalizare și asfaltări de drumuri

0



 

Start pentru modernizarea comunei Nicșeni!

Proiectele depuse de primarul Victor Claudiu Bulboacă pentru modernizarea comunei Nicșeni încep să primească finanțare.

Primele două proiecte majore de investiții din comuna Nicșeni vor primi finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.

Astfel, 13,5 milioane lei vor fi alocați pentru ”Înființare sistem de alimentare cu apă și înființare sistem de canalizare al apelor uzate în localitățile Nicșeni și Dorobanți, comuna Nicșeni”.

De asemenea, 10 milioane lei vor fi alocați pentru ”Modernizare și asfaltare drumuri de interes local în comuna Nicșeni”.

Cu o valoare totala de 23,5 milioane lei, acestea sunt cele mai mari proiecte de investiții depuse vreodată de comuna Nicșeni pentru lucrări de investiții publice.

”După semnarea contractelor de finanțare vom scoate la licitație lucrările”, a declarat primarul Victor Cludiu Bulboacă.

Lucrările vor putea începe în primăvara anului viitor și vor reprezenta primele lucrări de amploare din Nicșeni.

Primăria condusă de Bulboacă a lucrat, în acest timp, și la pregătirea proiectelor de investiții din fondurile europene și cele prin PNRR.



 

 

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *