VIDEO S-a schimbat primarul? Record la scoaterea liniei de tramvai și asfaltarea finală la primul tronson din Primăverii

0



 

Doar cinci zile a durat scoaterea liniilor de tramvai de pe primul tronson din strada Primăverii și asfaltarea finală pe ambele sensuri.

Record stabilit de firma Conrec pentru scoaterea liniilor de tramvai de pe primul tronson din Primăverii, de la intersecția cu Capătul lui unu și până la Parcul Curcubeului.

Primarul Cosmin Andrei a declarat că în această noapte va fi reluată circulația pe tronsonul la care s-a lucrat în această săptămână.

”Finalizăm acum lucrările de asfaltare inclusiv a intersecției Primăverii cu George Enescu, iar în această noapte, după ora 23.00, o vom redeschide traficului. De luni intrăm pe celălalt tronson, cât ține Parcul Curcubeului, pentru că vrem ca până la începerea anului școlar să finalizăm cât mai mult din lucrare”, a declarat primarul Cosmin Andrei.

Acesta a fost în fiecare zi a săptămânii pe acest șantier, fapt confirmat și de botoșănenii care locuiesc în zonă și l-au văzut zilnic pe edilul-șef.

Compania Conrec a executat lucrarea într-un timp record, în mai puțin de jumătate din cât era estimat inițial, chiar dacă a fost cel mai greu tronson de pe traseu deoarece a prevăzut și scoaterea liniilor de tramvai din bucla din intersecția Primăverii cu George Enescu.





Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *