Campania “Românii merită în Schengen” a ajuns la final

1



 

De 11 ani România îndeplinește toate criteriile tehnice de aderare la spațiul Schengen. În tot acest timp, România a aplicat și a respectat drepturile și obligațiile comune tuturor statelor membre UE în ce privește spațiul Schengen, protejând granițele externe ale Uniunii. Cu toate acestea, fără niciun motiv obiectiv, Consiliul continuă să evite luarea unei decizii.

De aceea Partidul Social Democrat și PES Activists România au inițiat Campania “Românii merită în Schengen”, care presupune preluarea mesajelor românilor pentru liderii europeni, în scopul îndeplinirii unui obiectiv extrem de important: aderarea României la spațiul Schengen.

“Prin această campanie am asigurat facilitarea preluării cât mai multor mesaje de la cetățenii din județul nostru, pentru ca noi, PSD și PES Activists România, cei care prin fapte și profesionalism am demonstrat că putem aduce un plus țării noastre în plan european, să putem transmite și de această dată, la nivelul instituțiilor europene, un mesaj puternic, coerent și unitar. Mulțumim celor peste 1000 de botoșăneni ale căror mesaje vor ajunge în curând la Consiliul Uniunii Europene”, a declarat Doina Federovici, președintele PSD Botoșani

Social-democrații botoșăneni și PES Activists Botoșani au organizat, pe parcursul a șapte zile, puncte de colectare a mesajelor în 17 localități din județ prin intermediul a peste 1000 de cărți poștale. Cărțile poștale completate de botoșăneni vor fi depuse la sediul Consiliului Uniunii Europene din Bruxelles, întrucât decizia de aderare la acest spațiu de liberă circulație trebuie adoptată de statele membre, prin reprezentanții acestora, în unanimitate în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne.

“România merită o șansă concretă pentru o dezvoltare economică, siguranță și securitate permanente și, nu în ultimul rând, apartenența neîngrădită la o comunitate europeană care ne împărtășește valorile, credințele și idealurile. Suntem cu un pas mai aproape de o dezvoltare durabilă și de un viitor sigur și prosper pentru copiii noștri. Președintele PES Activists România, europarlamentarul Victor Negrescu, a reușit deja să convingă colegii europarlamentari de necesitatea unei dezbateri în Parlamentul European despre aderarea României la spațiul Schengen, iar astăzi, în Conferința Președinților Parlamentului European, s-a aprobat ca dezbaterea să aibă loc în sesiunea din 3-6 octombrie”, a declarat Dana Lăzăruc, președintele PES Activists Botoșani

În această campanie s-au alăturat și președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, ministrul Marius Budăi, deputații Alexandra Huțu și Dan Șlincu, senatorul Lucian Trufin, primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta, consilierul de stat Florin Gavril, secretarul de stat Angel Călin, directorul ANPIS Cristina Anton, subprefecții Paula Cojocariu-Berențan și Tiberiu Manolache, primari, viceprimari, președinți ai organizațiilor locale PSD, consilieri județeni și locali, dar și alți membri PSD.

Partidul Social Democrat prin PES Activists România, a preluat din nou responsabilitatea de a arăta statelor din Uniunea Europeană că România trebuie să fie în Schengen, prin intermediul Campaniei “Românii merită în Schengen”, o continuare firească a unui demers anterior, “România cere Shengen” care a permis depunerea, în anul 2015, a unei petiții semnate de peste 50 000 de cetățeni români la nivelul instituțiilor europene și a condus la adoptarea unei rezoluții de sprijin din partea Parlamentului European.



 

Un comentariu

  1. vasile rață

    Din ce putem observa din cele poze, domn primar râde a pagubă pe când domn viceprimar stă la masă cu doamna nr.1 a pesede-ului, de aici și concluzia că va fi următorul catindat la primărie, măi să fie!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *