Prima pagină » Darabani depune astăzi proiecte pentru a mai construi încă două parcuri fotovoltaice
Administrație Economic

Darabani depune astăzi proiecte pentru a mai construi încă două parcuri fotovoltaice

Cel mai nordic oraș al României are deja construit un parc fotovoltaic, iar astăzi va depune proiecte pentru a obține de la Ministerul Energiei finanțare pentru încă două noi parcuri.

”Avem un parc fotovoltaic de 400 kwh și acum practic ne triplăm capacitatea de producție pentru că vom mai construi încă două de aceeași putere. Suntem avantajați că avem deja punctul de transformare, știm ce trebuie să facem. Vom ajunge la o capacitate instalată totală pe cele trei parcuri de 1,2 Mwh, ceea ce va acoperi integral costurile cu consumul de energie a tuturor școlilor din Darabani și a Primăriei”, a declarat primarul Alin Gîrbaci.

Cumulat, valoarea celor două proiecte de la Darabani va fi de 3 milioane lei.  

Ministerul Energiei deschide miercuri apelul de proiecte care vizează dezvoltarea capacităţilor de producţie a energiei din surse regenerabile pentru asigurarea consumului propriu, la nivel comunităţilor locale.

Bugetul alocat acestui apel de proiecte este de 500 de milioane de euro, iar valoarea grantului care poate fi acordat nu poate depăşi suma de 10 milioane de euro pe beneficiar.

„Apelul vizează în premieră dezvoltarea capacităţilor de producţie a energiei din surse regenerabile pentru asigurarea consumului propriu, la nivelul comunităţilor locale. Prin reducerea cheltuielilor publice la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, cetăţenii vor avea acces la servicii publice mai competitive şi mai performante. Ne dorim un apel cât mai atractiv şi vom comunica în mod constant datele privitoare la aplicaţiile primite şi progresele realizate în evaluarea şi contactarea lor. Viitorul este al comunităţilor care îşi doresc energie verde şi curată. Din partea Ministerului Energiei, vom asigura un proces transparent şi obiectiv”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.