Prima pagină » Fonduri europene: ajungem la grad de absorbţie 80% şi se simplifică accesul

Fonduri europene: ajungem la grad de absorbţie 80% şi se simplifică accesul

Se simplifică accesul la fondurile europene și gradul de absorbție pentru 2007-2013 ajunge la 80%. Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a fost la Botoșani, joi, într-o vizită de lucru și a făcut un anunț care va avea impact economic pentru România. Teodorovici a anunțat că în 2015 România va ajunge la 80% grad de absorbție a fondurilor europene și că țara poate atrage 100% toți banii puși la dispoziție de Uniunea Europeană până în 2020.

„Astăzi suntem la nivel de absorbție de 40%, trebuie să spun pentru a nu se uita acest lucru că am plecat de la 7-8% în luna mai 2012. Nu este mult, așa consider eu, dar este o creștere semnificativă care se duce la 80% până anul viitor, din 19,8 miliarde de euro avute la dispoziție. Este un nivel care ne va situa printre fruntașii Europei, mai ales că România a avut 6 ani de zile lipsă și că a avut blocată ea mai mare parte a fondurilor până în 2012. Nu am niciun fel de emoție sau temere că România nu va absorbi 100% din viitoarele fonduri europene”, a declarat Teodorovici.

Ministrul Fondurilor Europene a precizat că România este a 11-a țară din UE care semnează acordul de parteneriat aprobat de Bruxelles și că până la sfârșitul anului vor fi lansate și sesiuni de depunere de proiecte pe noile finanțări.

„În primii cinci ani trebuie să cheltuim cea mai mare parte a finanțării, dacă nu reușim acest obiectiv nu avem cum să reducem decalajele față de celelalte țări. Deja sunt finanțări lansate, ghidurile sunt lansate oficial. Este un ghid lansat pentru întreprinderi de 60 milioane eurpo. Vom da câte un milion euro pentru IMM-uri și 4 milioane euro pentru întreprinderile mari. Astfel de finanțări mai urmează, mai sunt economii din actualul cadru financiar. Acest ghid aduce noutăți, toate se depun în mod electronic, nu mai cerem scrisori de confort, nici garanție bancară, nici cofinanțarea, ci declarație pe propria răspundere că va asigura cofinanțarea”, a spus Teodorovici.

Potrivit înaltului oficial, Guvernul vrea ca CEC sau Exim Bank să fie transformate în bancă de dezvoltare, după modele din Germania și Polonia, pentru ca împreună cu Fondul de Garantare pentru IMM-uri să asigure acces facil și ieftin la surse de cofinanțare a proiectelor de investiții din fondurile europene.
Teodorescu a anunțat că reducerea birocrației la accesarea fondurilor europene se va fae simțită prin simplificarea asigurării cofinanțării și a documentației specifice, prin reducere termenului în care se face decontarea sumelor cheltuite, prin eliminarea obligației de a fi minim 3 oferte pentru orice achiziție, atât timp cât achiziția este făcută electronic, în cazul în care nu se face public anunțul de achiziție se aplică o penalizare de 21%, prin eliminarea obligației de a lua cea mai ieftină ofertă, în condițiile în care se demonstrează că pe termen lung se fac economii la exploatare.

De asemenea, în cazul în care autoritatea statului nu dă un răspuns la o cerere, se consideră aprobare tacită, iar dacă într-un proiect sunt economii banii rămân la beneficiar pentru a fi utilizați în cadrul aceluiași proiect.

 

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)

Flutur_Iftime_PNL_Botosani

Flutur_Iftime_PNL_Botosani