Liberalii au sărbătorit Educația cu dragoste şi respect printre botoșăneni. Programul ROMÂNIA EDUCATĂ
Data de 5 octombrie ne oferă prilejul, în fiecare an, să ne celebrăm dascălii, să ne gândim la efortul pe care îl fac, zi de Continuă→
Data de 5 octombrie ne oferă prilejul, în fiecare an, să ne celebrăm dascălii, să ne gândim la efortul pe care îl fac, zi de Continuă→
Fostul președinte al Consiliului Județean și al PNL, Florin Țurcanu, este tată din nou. Soția sa, Roxana Anușcă Țurcanu, fost deputat, a născut vineri o Continuă→
Consiliul Județean Botoșani a anunțat că proiectul de modernizare a drumului strategic din partea de est a județului a fost declarat eligibil și că urmează Continuă→
Pentru prima dată de când este președinte al Consiliului Județean Botoșani, social-democratul Costică Macaleți are un atac extrem de dur la adresa deputatului liberal Cristian Continuă→
Cred că pentru a reuși să-l convingă pe Liviu Dragnea, premierul ”din umbră”, de nevoia de investiții din județul Botoșani, liderii locali ai PSD ar Continuă→
Președintele Administrația Fondului de Mediu a anunțat că va fi reintrodusă o taxă auto până la sfârșitul anului pentru că situația este ”dezastruoasă” din cauza Continuă→
Senatorul liberal Costel Şoptică a acuzat public situaţia incredibilă a unui pacient din Botoşani, care a fost plimbat patru zile prin spitale până i s-a Continuă→
Surprizele PSD din celebrul program de guvernare abia de acum par să fie dezvăluite botoșănenilor și tuturor românilor. Dacă în primele opt luni din acest Continuă→
Tinerii liberali din municipiul Botoșani și-au ales noul președinte. Monica Răileanu, o fostă jurnalistă, a devenit noul președinte al Tineretului Național Liberal Sucursala Municipală, reușind Continuă→
Vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, a declarat că Spitalul Județean Botoșani va primi aparatură medical nouă, inclusive un Computer Tomograf și un nou RMN. Continuă→