Prima pagină » Preşedintele PSD Botoşani cere opoziţiei să susțină proiectul de scutire de TVA pentru locuințe, publicitate și în agricultură

Preşedintele PSD Botoşani cere opoziţiei să susțină proiectul de scutire de TVA pentru locuințe, publicitate și în agricultură

senator Doina Federovici, presedinte PSD Botosani

Liderul PSD Botoșani, senatorul Doina Federovici, a făcut astăzi un apel către parlamentarii din opoziție să susțină propunerea legislativă inițiată de președintele Partidului Social Democrat, domnul Liviu Dragnea, în ceea ce privește scutirea de TVA în trei domenii:

 

·  Vânzarea de locuințe către persoanele fizice și livrarea de clădiri cu destinație socială (cămine de bătrâni, case de copii, locuințe sociale), unde cota TVA este în prezent de 5%;

· Publicitatea difuzată prin mass-media, unde actuala cotă TVA este de 19%;

· Produsele și serviciile implicate în realizarea producției agricole, cum ar fi semințele, pesticidele, îngrășămintele, dar și serviciile de arat, discuit etc., unde se aplică în prezent o cotă de TVA de 9%.

Parlamentarul PSD a subliniat că eliminarea TVA pentru aceste trei situații reprezintă o măsură așteptată de toți cetățenii, indiferent de orientarea lor politică. „Parlamentarii sunt trimiși în Parlament ca să îi reprezinte pe cei care îi votează. Ei nu merg acolo să facă opoziție de dragul opoziției. Deci fac apel la toți parlamentarii opoziției, inclusiv la cei de aici, din Botoșani, să susțină ceea ce este în interesul alegătorilor lor și să treacă peste faptul că această scutire de TVA pentru locuințe, publicitate și agricultură poartă semnătura președintelui PSD, Liviu Dragnea”, a declarat Doina Federovici.

Președintele PSD Botoșani a mai subliniat că inclusiv votanții PNL sau USR așteaptă cu mare interes măsurile propuse de PSD. „Fermierii care au votat PNL așteaptă cu mare interes măsura PSD de eliminare a TVA la inputurile din agricultură. Orășenii și tinerii care au votat PNL sau USR, așteaptă cu mare interes adoptarea scutirii de TVA la achiziția unei locuințe. Și sunt convinsă că presa care susține PNL sau USR, inclusiv cea care critică foarte dur PSD, va primi cu mare interes măsura propusă de președintele Liviu Dragnea de scutire de TVA la publicitatea difuzată prin mass-media”, a precizat senatorul social-democrat. 

Flutur_Iftime_PNL_Botosani

Flutur_Iftime_PNL_Botosani